Cine se învârte în jurul cui? Pământul în jurul soarelui? Soarele în jurul pământului? Soarele pe harta cerului şi pământul în jurul său? Soarele e stea fixă? Fixă în raport cu ce? Care e socoteala sărbătorilor Pascale de a-şi modifică anual data? De ce luminează luna? De ce planetele se comportă ca un magnet uriaş?
Aşadar, ştim că Pământul se roteşte în jurul soarelui urmând o traiectorie eliptică numită convenţional orbită. Mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui se numeşte MIŞCARE DE REVOLUŢIE. Pământul se deplasează pe orbita sa, efectund o rotaţie completă în aproximativ 365,25 zile. O rotaţie completă se numeşte an solar sau an tropical. Datorită mişcării de revoluţie avem ciclicitatea anotimpurilor în funcţie de apropierea şi depărtarea Pământului faţă de Soare.
Numai că aici apare prima problemă de factură logică a explicaţiilor ştiinţifice şi e aproape incredibil că nu pare să deranjeze pe nimeni. Se spune că sistemul solar "stă" în echilbru datoriă celor două forţe opuse. Pe de-o parte forţa centripetă (de atracţie) dintre Pământ şi Soare (în cazul nostru), iar pe de altă parte forţa centrifugă ce "aruncă" planeta spre exterior datorită mişcării de rotaţie. Bine, bine, dar această explicaţie ar sta în picioare dacă şi numai dacă orbita descrisă de Pământ ar avea soarele drept punct central. Însa privind orbita observăm că soarele se află undeva în punctul N-V. Nu ne trebuie nici măcar o imagine, deoarece dacă soarele ar fi în centru am avea două veri şi două ierni identice. Dar vara soarele este în punctul cel mai apropiat, iar iarna în "colţul" opus.
Iar asta înseamnă un singur lucru. Ştiinţa ne spune că viteza de rotaţie a Pământului este de aprox. 109.033 km./h, ceea ce înseamnă că nu e variabilă. Aşadar, pentru a menţine forţele în echilibru, deducem că forţa de atracţie dintre Pământ şi Soare se modifică în fiecare secundă?? Ori înseamnă ceea ce cred eu, şi anume că în această ecuaţie mai există şi alte forţe nedescoperte până acum?
Deşi acest fapt e de-o importanţă covârşitoare, deoarece infrmă întrucâtva sistemul copernician, pentru moment să trecem la calendar şi la disputele legate de el.
Problema e însă că avem două puncte de reper pentru anul calendaristic (bazat în mod firesc întru totul pe astronomie şi mişcarea corpurilor cereşti). Anul solar de care am vorbit mai sus, dar şi anul sideral (sau astral) bazat pe mişcările soarelui faţă de constelaţiile de pe harta cerului.
Calendarul - istorie şi raportarea sa la cer
Egiptenii aveau un calendar solar, bazat pe ciclurile solare. Acest caledar atestat cu cca. 3000 de ani Î.H, avea 365 zile şi era divizat în 12 luni, cu 5 zile de sărbătoare la începutul anului. Anul începea la mijlocul lunii iulie, când se revărsau apele Nilului la începutul verii. La evrei anul era format din săptămâni de câte 7 zile (cele 7 zile ale creaţiei) şi începea odată cu echinocţiul de primăvară.
Calendarul egiptean, desi raportat la anul solar este totuşi cu un sfert de zi mai scurt decât anul solar efectiv, motiv pentru care a fost numai si ANUS VAGUS. Înainte însă de anul 2500 Î.H se pare (după spusele unor egiptologi) că anul calendaristic se raporta la răsăritul heliacal (vizibil cu ochiul liber după răsăritul soarelui) a stelei Sirius, obţinându-se astfel un calendar extrem de precis.
Dacă această presupunere este adevărată, observăm raportarea egiptenilor mai întâi la stele şi abia apoi la soare, deci în primele secole egiptene, calendarul era astral.
Apoi cel mai important calendar este calendarul Iulian ce poartă numele celui care l-a introdus în anul 45 Î.H - Iulius Cezar şi are 365 zile împărţite în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare 4 ani. Astfel anul mediu are 356,25 zile. Dezavantajul acestui calendar este o eroare de 11 minute faţă de anul astronomic, ceea ce duce la o diferenţă de o zi la fiecare 128 de ani.
Corectarea calendarului Iulian s-a făcut prin Calendarul Gregorian de către doctorul doctorul napolitan Aloysius Lilisius şi decretat de Papa Grigore al XIII-lea la 24 Februarie 1582. El propunea neluarea în calcul a câtorva ani bisecţi la fiecare 400 de ani, rezultând astfel un an mediu de 365,2524 zile solare. Această corecţie duce la o eroare de doar o zi la fiecare 3.300 de ani faţă de anul mediu solar şi de jumătate de zi faţă de anul raportat la echinocţiul de primăvară.
Cu toate acestea şi calendarul gregorian suferă din lipsa preciziei, cel puţin dacă luăm în calcul scăderea vitezei de rotaţie a Pământului conform ipotezelor ştiinţifice "acceleraţia de maree" şi "secunda în plus". România a adoptat calendarul gregorian foarte târziu, abia în 1919, datorită disputelor dintre lumea ortodoxă şi cea catolică privind data sărbătorilor Pascale.
Bibliografie: Augustinus, Aurelianus, De Civitate Dei / La Cité de Dieu, Paris, Port-Royal, 1853; Corbin, Henry, Histoire de la philosophie islamique, I-II, Paris, Gallimard, 1964; Epstein, Isidore (ed.), Talmud Bavli / The Babylonian Talmud, London, Soncino Press, 1936-1952; Goldberg, Sylvie-Anne şi Wigoder, Geoffrey (ed.), Dictionnaire encyclopédique du judaïsme, Paris, Cerf, 1993; Goldberg, Sylvie-Anne, La Clepsydre. Essai sur la pluralité des temps dans le judaïsme, Paris, Albin Michel, 2000; Jaubert, Annie, La Date de la Cène. Calendrier biblique et liturgie chrétienne, Paris, Librairie Victor Lecoffre, 1957; Lewis, B., „Hadjdj“, in H. A. R. Gibb, J. K. Kramers, E. Lévy-Provençal, J. Schacht, B. Lewis, Ch. Pellat (ed.), The Encyclopaedia of Islam, Leiden, E. J. Brill, 1986, vol. III, pp. 31-38; Lupaşcu, Silviu, L’Imaginaire religieux au carrefour des espaces sacrés, Paris, Honoré Champion, 2007; Origen, Peri Pascha / Treatise on the Passover, R. J. Daly (trad.), New York & Mahwah, New Jersey, Paulist Press, 1992; Sauneron, Serge şi Yoyotte, Jean, „La Naissance du monde selon l’Égypte ancienne“ in A.-M. Esnoul, P. Garelli, Y. Hervouet, M. Leibovici, S. Sauneron, J. Yoyotte (ed.), La Naissance du Monde, Paris, Seuil, 1959; Stegemann, Hartmut, The Library of Qumran. On the Essenes, Qumran, John the Baptist, and Jesus, Grand Rapids, Michigan / Cambridge, U. K., William B. Eerdmans Publishing Company et Leiden / New York / Köln, Brill Academic Publishers, 1998; Von Rad, Gerhard, Old Testament Theology, Tome II – The Theology of Israel’s Prophetic Traditions, San Francisco, Harper & Row Publishers, 1965.
