Mai deunăzi am simţit nevoia să-mi iau o uşă. Una nouă pentru baie. Am cumpărat uşa, apoi – ştiind ce pacoste sunt meşterii – am căutat cel mai bun meşter.
Trebuie să vă spun că am lucrat în domeniu şi că le ştiu toate vicleşugurile, aşa că am oferit un preţ generos cu condiţia ca uşa să fie montată drept. Meşterul a venit, s-a uitat capricios la uşa, a mormăit, apoi a spus că va veni mâine. M-am simţit ca un tâmpit când am întrebat de ce nu azi, iar el a răspuns că are şi alte treburi nu doar uşa mea, dar am reuşit să trec peste. A doua zi a venit însoţit de o calfă şi s-au pus pe ... făcut mizerie. Au măsurat atent, apoi calfa a tăiat tocul inegal, astfel că a fost nevoie de o nouă ciopârţeală pentru egalizare, fapt care a condus la necesitatea unui stabiliment de ciment, deci la creşterea preţului. În sfârşit cu chiu cu vai uşa a fost aranjată pe poziţii, apoi, pe la ora două, meşterul a încheiat lucrul anunţându-mă să fiu acasă mâine dimineaţă când soseşte. Desigur că-mi venea să-l iau la palme (mă gândeam că figura lui le cere dealtfel) dar m-am abţinut, socotind că două zile pierdute nu-s o nenorocire aşa de mare. Am privit poziţia uşii şi am înţeles că dacă o va monta în acea poziţie, uşa nu se va închide niciodată. Am aşteptat răbdător până a doua zi şi i-am spus ce cred. El împreună cu ucenicul au încercat să mă convingă de contrariul, şi anume că e foarte drept montajul, şi că atunci când vom pune uşa totul va fi ok. Bun, am zis, dar dacă veţi ajunge la sfârşitul montajului şi nu va fi bine ce veţi face? Veţi da totul jos? Da, au răspuns ei siguri pe sine, iar eu n-am avut ce face decât să-i las să lucreze, amintindu-le totuşi din vreme în vreme că la final uşa va trebui să se închidă perfect. Meşterul s-a enervat la un moment dat şi mi-a spus că uşile astea nu-s perfecte. Am ezitat când am simţit o furnicătură pornind din cot către pumn şi bine am făcut, pentru că spre amiază au dat totul jos şi au mai tăiat din toc.
Astfel s-a încheiat ziua a doua de montat uşa, iar în dimineaţa celei de-a treia meşterul s-a îmbolnavit şi m-a anunţat pe la 12:00 că el azi nu vine. În cea de-a patra zi meşterul a venit cu ... taică-său. Tatăl, un tip de vreo 60 de ani în plină forţă, a măsurat uşa din priviri, a clătinat din cap şi a spus că uşa e strâmbă. În culmea furiei i-am arătat cele 3 bucăţi de toc perfect drepte (în fapt 3 bârne ce trebuiesc montate împreună) şi pentru că bolobocul indica perfecţiunea a cedat admiţând că-s drepte, dar că nu-s montate drept, ceea ce desigur e vina producătorului uşii. Simţeam nevoia să-mi smulg părul din cap sau să-i bat individului un cui în tâmplă, dar am evitat la milimetru o astfel de scenă. În cele din urmă tatăl şi fiul au măsurat, ciopârţit şi în cele din urmă au poziţionat tocul din nou. Strâmb fireşte. Îmi venea să-i dau afară din casă şi să-mi montez singur uşa, însă bunăvoinţa bătrânului m-a făcut să-i mai las.
Au muncit până seara târziu, pentru ca la final să dea totul jos şi să spună că în sfârşit au înţeles de ce nu merge treaba. Sunt pereţii strâmbi. În ziua a cincea meşterul a venit singur şi spre surprinderea mea a poziţionat tocul, ba chiar le-a fixat cu holşuruburi. Când m-am uitat m-am îngrozit. Nu a văzut orificiile proiectate în acest scop, aşa că a străpuns tocul după cum i-a venit bine. Acum urma ca la final pe marginile interioare ale tocului să se vadă capete şuruburilor, ceea ce desigur era inacceptabil. Şi pentru că tocul oricum era ciopârţit am propus să cumpăr unul nou. Meşterul a explodat, spunându-mi că el nu munceşte de zece ori, aşa că am renunţat. Până la prânz mi-a dat însă satisfacţie, deoarece mutilase tocul atât de rău, încât a trebuit să cumăr altul.
Am trecut repede peste faptul că la magazin nu dădeau toc fără uşa şi am cupărat încă o uşa completă pe care i-am adus-o. În a şasea zi l-a montat pe cel nou şi m-am felicitat că am cumpărat şi uşă. Pe cea veche a călcat din greşeală, străpungând-o cu piciorul. Pentru prima dată am simţit o umbră de vinovăţie în comportamentul său şi mi s-a făcut milă. Incompetenţa lui era colosală, uriaşă, grandioasă. Cum dracu erau atât de mlţumiţi cei care mi-l recomandaseră?? Mă rog, am lăsat filosofia pe mai târziu şi i-am privit munca. Am avut şi o mică dispută privind spuma poliuretanică (susţinută de mine) versus montajul în ciment (susţinut de el). Până la urmă a folosit ciment, fapt care totuşi m-a lăsat indiferent. M-a anunţat că nu trebuie să o ating, şi pentru că era sâmbătă am stabilit viitoarea întalnire luni.
Luni a pus uşa care nu se inchidea şi m-a apostrofat pentru că am atins-o şi mişcat-o înainte de a se întări cimentul. Zadarnic i-am explicat că nu am atins-o deloc, ba chiar de-o atingeam nu avea nici o importanţă, uşa fiind fixată în şuruburi, n-a vrut să-mi acorde circumstanţe atenuante. Să zicem că întărindu-se cimentul s-o fi schimbat poziţia a admis el în final, dar asta nu schimba cu nimic situaţia. A reglat balamalele şi a pilit limba de închidere până seara. Inutil însă. Uşa nu se închidea şi pace. M-a anunţat că mai mult decât atât n-are ce să facă, mai cu seamă că cimentul s-a întărit. Asta este, a mai spus el, mai lăsaţi şi dvs. din pretenţii.
Mă uitam zdrobit la acest meşter care îmi stricase două uşi, iar acum mă lăsa cu o uşa care nu se închidea (ce să mai vorbim de încuia !!) şi care acum îşi pretindea plata. I-am spus că nu-i dau nici un ban până când uşa nu se va închide, iar el a început să răcnească cum că asta am vrut tot timpul şi că mi-am bătut joc de el. A început să mă ameninţe cu fraţii, cu neamurile şi cu ţiganii de la el din zonă, fapt care m-a înfuriat peste măsură. Nevastă-mea striga să-i dau banii, el se jura că a făcut tot ce a putut, eu tot încercam să-i demonstrez că uşa nu se închide. La un moment dat stupoare; Tot forţând uşa, aceasta s-a închis. Ei vedeţi, spuse el strălucind de mândrie: S-a închis !! Păi ... nu se închide bine ... am bolmojit eu încurcat. Tipul privindu-mă imperturbabil, făcu o faţă obidită de credeai că vrea să plângă, şi decretă: Uşa era strâmbă de la început. Aţi văzut, am venit şi cu tata. Dacă nici tata nu se pricepe ... atunci ... În faţa acestui argument a trebuit să cedez. Omul venise cu până şi cu taică-său.
-
|2009-09-16 19:57:09 bogdanic - Ups!De unde l-ai gasit p'asta? Ce rabdare ai putut avea cu el! Io-l trimiteam acasa fara plata din a doua zi. Putea sa vina si cu bunicu'.
-
|2009-09-17 08:30:47 adminpe asta mi l-a recomandat lumea. Am gasit altii si mai rai, de exemplu pe unu care mi-a montat un calorifer, iar caloriferul a cazut pur si simplu jos rupand tevile si inundandu-ma. L-am sunat la 3 noaptea cand s-a intamplat pocinogul si s-a infuriat ca el nu lucreaza noaptea si nu-i place sa fie deranjat la astfel de ore. In acest domeniu orice e posibil
-
|2009-09-18 13:40:27 bogdanic
Ai mare dreptate ca totul e posibil, dar nu trebuie sa mai ai rabdare cu ei. Nu-mi spune ca ai mai cumparat si un alt calorifer...
-
|2011-02-02 10:08:43 Sand ozMi s-a facut efectiv rau cand am citit.Sunt cu ceva treaba pe la teren si am lucrat cu ceva meseriasi pana acum...Sunt niste tembeli cu totii.Nu au responsabilitate...sunt rau intentionati...La noi meseriasi sunt din plin..cand e vorba de HEI -RUP...Cand e vorba de lucru fin in toata Romania ii numeri pe degete pe meseriasi...Cu finisarile nu prea le au nici unul.Si cei care le au sunt extraordinar de scumpi !Stiu pe cineva care a caftit cam trei echipe de muncitori ...Si ii dau dreptate...!
BENEFICIAR DIN TOATA LUMEA....CAFTITI MESERIASII I!!!
