Sep 22

Lasă-l, sfinţeşte vinul ….

Share Button

Soarele se îndrepta spre miazănoapte, iar goana maşinii îl făcea să pară singura realitate veritabilă a acestui univers. Toamna topea în culori tari marginea şoselei ce leagă Moldova de câmpie, iar podgoriile Vrancei îmi făceau cu ochiul să mă opresc. … Continue reading

Share Button
Aug 17

Avem o autostradă! Ce facem cu ea?

Share Button

România se mândreşte cu o singură autostradă care porneşte de undeva şi ajunge altundeva. Acesta a fost dezideratul acestei ţări vreme de 25 de ani şi iat-o! Intrăm în al doilea an de autostradă Bucureşti-Constanţa. Dacă primii 35 de km … Continue reading

Share Button
Jul 20

Hotel Majestic Mamaia România review

Share Button

O voi spune deschis. Hotelul Majestic din Mamaia este unul dintre cele mai bune hoteluri de pe litoralul românesc, dar ca fiecare unitate turistică din România, are şi probleme. Una dintre cele mai neplăcute e faptul că barul din lobby … Continue reading

Share Button
Jun 13

Angajatul

Share Button

Eu în 1989 tocmai intrasem la liceu, aşa că viaţa de adult mi-am petrecut-o în “democraţie”. Şi cum democraţia a adus cu sine şi o oarecare iubire faţă de parale, peste vreun an m-am angajat la un securist ce-şi deschisese … Continue reading

Share Button
May 23

La închisoare … în Germania

Share Button

Prin 2002 îmi cumpăram prima maşină germană. Treceam de la Super Nova la visul viselor cu un bord care pe vremea aia mi se părea de avion. Dumnezeule … tremuram de emoţie. Încercam să ies în autostrada Pan Europeană 1, … Continue reading

Share Button
Mar 11

Cum a blocat o pipita circulatia

Share Button

Aglomeratie. Ora 17:30, intersectia Lujerului. Coada de 1km la semafor, soferi disperati, soferitze imbecile. In fine, reusesc sa trec, dar urmeaza o trecere de pietoni fix la vreo 500m. Oprim si la trecere oftand. O gagica misto rau, trece agale … Continue reading

Share Button
Mar 06

Piturca e egal

Share Button

Piţurcă e un om egal în toate. Vorbeşte cu cumpătare, nici prea-prea, nici foarte-foarte, dispreţuindu-i pe toţi în mod egal. Îi e egal dacă rămâne sau nu la naţională, pentru că pe lângă un contract beton, are oferte cel puţin … Continue reading

Share Button