La închisoare … în Germania

Share Button

Germania

Prin 2002 îmi cumpăram prima maşină germană. Treceam de la Super Nova la visul viselor cu un bord care pe vremea aia mi se părea de avion. Dumnezeule … tremuram de emoţie. Încercam să ies în autostrada Pan Europeană 1, care brăzdează “bătrânul continent” de la Amsterdam la … Meko Ungaria. Acolo se termină Europa civilizată, dar asta e altă poveste.

Eu eram în maşina mea ce strălucea în aerul pur, de munte al unei mici localităţi germane – Bad Kissingen. Mi-a venit o idee … trebuia să văd cocheta staţiune dacă tot eram acolo, aşa că mi-am zvârlit chiştocul pe geam şi m-am oprit în faţa primei pensiuni.

În urma mea a oprit brusc altă maşina din care a coborât un neamţ. Omul era convins că am scăpat ceva pe jos – de bună seamă ceva important – astfel că s-a aplecat, a cules chiştocul şi mi l-a înmânat ceremonios. Simţeam că leşin de ruşine, mai cu seamă că nici nu sesizasem gestul pe care îl făcusem cu câteva secunde în urmă. Neamţul a clătinat din cap şi din câte am înţeles glumea pe seama olandezilor ca mine, care nu au nici un Dumnezeu. Dacă omul era convins că-s olandez, eu nu l-am contrazis, ci m-am mulţumit să roşesc şi să plec iute de acolo.

În treacăt fie spus, olandezii se simt superiori nemţilor, iar nemţii îi ironizează – atât cât le permite gena umoristică – la rându-le pe olandezi. Olandezii sunt ardelenii, iar nemţii moldovenii sau cam aşa ceva.

În fine, m-am cazat şi recepţionera – în fapt proprietara pensiunii – a pretins despre noi olandezii că n-am fi atât de răi pe cât se zvoneşte şi s-a oferit să-mi calce cămaşa pentru a doua zi, în semn de împăcare cu spurcata naţie a morilor de vânt.  Am acceptat bucuros şi m-am dus să-mi cumpăr o cămaşă.

Când m-am întors, în geamul curat al maşinii stătea o hârtie. Pe hârtie scria numele meu, domiciliul, numele părinţilor şi alte date personale, iar Her cutărescu (adică subsemnatul) avea de plătit o amendă de 20 de euro pentru parcare ilegală. Trebuie menţionat că am rămas mut de uimire. Pe atunci nu eram în UE şi mă întrebam de unde dracu să-i pieptene aveau nemţii datele mele, când nici serviciul de evidenţă a populaţiei din România nu ştia, deoarece primeam fel şi fel de lucruri la adresa părinţilor de unde mă mutasem cu ani în urmă.

Cert e că am râs în sinea mea de neghiobia nemţilor mult şi bine, am mâncat prăjituri şi clătite la cofetăriile locale până mi s-a făcut rău şi am jurat că nu voi plăti vreodată o astfel de amendă. O să vină în România să mă aresteze am mustăcit eu în gând şi le-am batjocorit în sinea mea prostia de a mă amenda.

Am ajuns cu bine în ţară, şi după traversarea Aradului maşina mea era complet murdară, eu plin de spume, iar traficul îmi promitea că voi ajunge în Bucureşti peste 2 săptămâni.

Timpul a trecut lin şi peste nici un an primesc o hârtie scrisă în germană care mă anunţa că n-am plătit amenda şi cei 20 de euro sunt acum o sută, dar că pot să o plătesc fără nici o extra-taxă dacă folosesc plicul din plic în care să pun banii şi să-i trimit la dracu-n praznic.

Primul meu gând a fost că nemţii sunt nebuni. Lunatici. Şi al doilea a fost la fel, aşa că am rupt hârtia şi am aruncat-o …. pe jos fireşte. Anul viitor a venit iar. Anul celălalt iar. Suma creştea necontenit, iar eu râdeam de fiecare dată, împreună cu prietenii, rudele, ba chiar şi cu necunoscuţii cărora le povesteam.

Când România a intrat în UE, amenda mea a schimbat prefixul şi a devenit 1000 euro. Am râs din nou, dar somaţiile continuau să curgă anual, cu regularitate nemţească şi precizie elveţiană. Am vizitat apoi Franţa, Germania de multe ori, Austria sau Olanda dar nimeni nu mi-a spus nimic în legătura cu amenda. Până şi hârtiile au încetat să vină, aşa că am uitat.

La începutul anului ăsta, aveam o trebuşoară de rezolvat in Munchen şi mă dădeam bucuros cu maşina pe o autostradă cu jde’mii de benzi cu viteze care ar înspăimânta radarele din România şi pe pioşii (într-ale’ vitezei) cretini carpato-danubiano-pontici. Din nefericire maşina mea cu număr românesc a fost depistată în trafic şi când m-am oprit, un poliţist mi-a explicat că am o amendă de multe mii de euro neplătită. I-am dat cu tifla şi am dat să plec, dar n-a fost chip. Mi-a explicat cum a putut mai bine că ori plătesc, ori merg la închisoare.

Sunt o fire aventuroasă, dar perspectiva închisorii, m-a făcut să iau în calcul plata amenzii. Şi totuşi … nu-s nebun să le dau ăstora o mică avere. Ia să vedem ce-au să-mi facă???

Mi-au făcut. M-au băgat la zdup fără menajamente. Pentru 3 luni. Tocmai când mă gândeam cu toată seriozitatea să plătesc, m-au băgat într-o celulă cu TV şi internet. Am zis că sun a doua zi acasă şi dacă tot e atât de bine, măcar să mă odihnesc un pic. Am făcut un duş şi am adormit buştean.

A doua zi m-a enervat sculatul la orele 6:30, dar masa pregătită cu rigurozitate şi aromele bucătăriei m-au fascinat. Cafeluţa a lipsit, dar am fost informat că dacă ies la muncă, cu banii câştigaţi îmi pot cumpăra cafea, ţigări şi orice doresc. Aveţi job-uri ???? Acasă umblu de nebun din interviu în interviu ! Am mai rămas o zi să văd despre ce e vorba şi am jucat remi, table şi un joc tâmpit de cărţi, apoi am lenevit în cameră – că celulă nu poate fi numită devreme ce nu are gratii.

 Ziua următoare am ieşit la muncă. Aveam de împachetat neoane. Adică de vârât tuburile în cartoane. De la 8:00 la 14:00. Pentru 50 euro pe zi. Deja nu mai aveam nici un motiv să mă întorc acasă. Fără duminici şi sărbători legale tot mai rămâneam cu 1000 de euro + casă şi masă. În apropiere era un ALDI (adică un Lidl mai ieftin) de unde îmi luam cafea şi ţigări. Îmi lipsea un pic iarba, dar am descoperit că şi pe aia o iau la 10 euro punguţa de multe grame. Să-i văd cum mă scot de aici, că nu plec nici mort !

Eram atât de mulţumit de viaţa mea – în sfârşit luase o turnură pozitivă – încât lor li s-a părut că mă port exemplar, astfel că mi-au redus pedeapsa cu o lună. Am suferit îngrozitor, dar viaţa-i o curvă, ce să-i faci. Perspectiva de a mă întoarce în ţară la un salariu mai mic pentru un job mai solicitant mi se părea îngrozitoare. Singura soluţie era să fac o boacănă dacă doream să rămân, aşa că m-am înţeles cu un deţinut să îl bat. El nu ştiu ce avantaje avea, dar eu îl ştiam clar pe al meu.

Ţi-ai găsit. Ca să-mi facă în ciudă, m-au dus într-o cameră mai frumoasă cu televizor 3D, cică la izolare. E drept că nu mai aveam cum să muncesc, dar aveam acces la bibliotecă – unde găseam cărţi în engleză – şi la internet. Ca să mă reeduce, îmi puneau valsuri de Strauss şi concerte de pian de Rahmaninov. Niciodată n-am fost mai fericit.

Acum nu ştiam cum să procedez. Dacă mă purtam frumos, se descotoroseau de mine. Dacă făceam vreo tâmpenie rămâneam, dar ce tâmpenie să fac? Să-mi bat un cui în cap? Să-l înjunghii pe unu’? Ambele soluţii mi se păreau ridicole şi imorale.

Spre disperarea mea m-au alungat după o lună, aşa că sunt din nou la muncă, umăr la umăr cu o nevastă cicălitoare. Împreună pe drumul vieţii şi pe drumurile pline de gropi şi noroi ale ţării.

Ce dracu să fac să mă întorc la închisoare în Germania?

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published.