Demnitate feminină

femei-la-muncaAm fost mereu un susținător al drepturilor femeilor, dar parcă niciodată atât de fervent ca în această dimineață, Din motive care îmi scapă, m-am trezit azi pe la 7:00 și am constatat că e frig și urât afară. Mi-am făcut o cafeluță, apoi am constatat că nu mai am țigări. Eram în fața unei decizii grele. Să beau cafeaua fără țigări sau să fac un drum până la magazin? Am ales magazinul.

Străzile din jurul blocului erau pline de femei. Zgribulite, ciufulite, machiate în grabă și cu obrajii brăzdați de urmele somnului, dar doldora de demnitate. Am presupus că așa o fi în cartier sau măcar pe străduțele din jurul blocului, așa că am ieșit pe bulevard. Bulevardul plin de femei demne, care se grăbeau care încotro.

M-am uitat cu atenție în autobuze. Aceeași demnitate, aceeași imagine. Peste 90% dintre călători erau femei. Se înghesuiau, își strângeau pe lângă ele gențile și sacoșele sau își imbrăcau trupurile cu mâinile încrucișate de frig. Însă demnitatea era la ea acasă. Femeile au dreptul de a munci, de a-și determina singure soarta, de a divorța dacă doresc acest lucru. E minunat!

bursa-femei-martie55Dar unde sunt bărbații? Ce fac ei la 7:00 dimineața? Mi-am sunat curios prietenii, dar n-a răspuns nici unul, cu excepția lui Paul, la telefonul căruia a răspuns soția. M-a informat că e grăbită să plece la job și că Paul doarme. El nu se scoală așa devreme. Știu! Nici eu, am completat după ce a închis demnă telefonul.

O fi un sindrom românesc mi-am spus și l-am sunat pe Thomas, amicul meu neamț. Dormea. L-am sunat pe Pierre în Franța, dar aproape că m-a înjurat că l-am trezit. Mi-a spus că dacă mai am treabă cu el la ora aia s-o sun pe Marcela, nevastă-sa că ea pleacă la serviciu și e trează. L-am sunat și pe prietenul meu John, din Anglia, iar acesta mi-a spus cu un calm specific că să mă ia dracu dacă îl mai sun la ora asta. S-o sun pe nevastă-sa dacă nu am cu cine vorbi, că ea oricum pleacă la job.

Așadar în toată Europa femeile sunt demne. Am privit-o pe nevastă-mea care blestema un cârlionț rebel în oglindă, în timp ce se trăgea de păr cu placa fierbinte. ”Mă doare burtica” m-a anunțat ea, apoi a continuat: Și sunt în întârziere. I-am propus să rămână acasă, dar s-a uitat la mine căutând să înțeleagă dacă mi-am pierdut mințile peste noapte.

Mi-am dat seama că n-o pot ajuta pe niciuna dintre aceste femei demne și burdușite de certitudinea propriei importanțe. Așa că nu am avut de ales decât să-mi sorb cafeaua în liniște, să mă întind în fotoliul de masaj și să mă întreb când dracu s-or trezi prietenii mei, ca să am cu cine ieși la micul dejun.

Leave a Reply

Your email address will not be published.